Tămăşeni - Cetatea

cetatea TamaseniCetatea medievală este situată pe platoul dealului Cetăţeaua (Várhegy), la o înălţime de 345 m. În prezent, dealul este în totalitate acoperit de pădure.
    Cetatea este menţionată pentru prima dată documentar în anul 1284, în forma Warallya. A fost construită de unul dintre nobilii din neamul Káta, pe nume Tamás, care a dat numele cetăţii şi satului format ulterior lângă aceasta (în maghiară, Tămăşeni – Tamásváralja – cetatea lui Tamas). Perioada construcţiei poate fi plasată între 1264 şi 1284, anul primei menţiuni. În 1264, nobilul constructor al cetăţii a participat alături de viitorul rege, Ştefan al V-lea, la lupta de la Codlea, primind prin donaţie regală, în schimbul vitejiei dovedite, moşiile Halmeu şi Porumbeşti. Astfel, el a dobândit puterea economică necesară unei asemenea investiţii uriaşe, care este construcţia unei cetăţi.
    Cetatea urmează un plan eliptic, cu un perimetru de 198 paşi şi un diametru de 95X30 paşi. În teren se distinge un val aplatizat, cu dimensiunea aproximativă de 1 m. Există posibilitatea refolosirii, în timpul construcţiei, a unei fortificaţii preistorice. Materialul ceramic descoperit în urma cercetărilor arheologice efectuate între 1975-1977 de către Gheorghe Lazin, deocamdată inedit, este preponderent medieval.
    Constructorul a încercat, în timpul vieţii, sa-şi protejeze investiţia şi să prevină împărţirea cetăţii între totalitatea ramurilor descendente ale neamului din care făcea parte. Astfel, el a fost dispus să doneze ramurilor colaterale o altă moşie în schimbul dreptului unic de proprietate asupra cetăţii al descendenţilor săi direcţi. În 1294, fortificaţia aparţine lui Benedict de Vetiş. Doar trei decenii mai târziu, în anul 1323, este menţionată ca pustie şi nu există temeiuri pentru a presupune refacerea sa ulterioară. Este posibil ca cetatea să fi avut de suferit în vremurile tulburi de la începutul secolului al XIV-lea, în timpul revoltei nobiliare împotriva regelui Carol Robert de Anjou.
Navigare


Muzeul Judeţean Satu Mare
Bd. Vasile Lucaciu, Nr. 21
440031, Satu Mare
România
Tel.: 004 0261 737526
Fax.: 004 0261 768761
Email: [email protected]

Detalii Complete
Proiect finanţat
Sigla UE
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România
Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.