Gherţa Mare - Biserica “Adormirea Maicii domnului”

Biserica ortodoxă a fost construită în anul 1893, conform datei inscripţionate pe acoperişul turnului. Faţada şi porticul construit recent, care precedă intrarea în biserică, aşezat pe coloane şi arcade sunt în întregime pictate. Accentul este pus pe timpanul de deasupra porticului, care conţine reprezentarea Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. În interiorul porticului, deasupra uşii se găseşte o altă reprezentare a aceleiaşi scene, având în partea inferioară pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavril. De o parte şi de alta a uşii sunt reprezentate scene din viaţa Mântuitorului. Picturile sunt delimitate prin chenare ornamentate cu motive vegetale şi geometrice. Timpanul este încadrat de două turnuleţe octogonale în partea superioară, cu acoperiş din tablă în formă de bulb de ceapă. Biserica mai are două intrări, una destinată femeilor şi cealaltă, spre altar, preotului. Cele mai valoroase piese sunt două icoane împărăteşti provenind din vechiul iconostas şi datând din secolul al XVIII-lea, păstrate în colecţia Muzeului Judeţean Satu Mare.